Degetarul

“The shortest distance between two points is often unbearable.”
― Charles Bukowski

Uneori devin indulgentă cu mine însumi și îl privesc.

In timp ce el vorbea, eu observam cât de deschis e la cămașă si restul lumii incepea sa se topeasca. Universul meu era compus din marginea cămășii lui puțin îndoită, căzută sub greutatea gulerului, un nasture mic alb și capătul din interior, ondulat, al osului acela care îi susține cutia toracică. Umbra frumoasă ce se descria pe pielea lui era ca dintr-o operă de artă, făcuta de un felinar, contur de claviculă.

Acum niște ani am fost la Paris. Nu ar fi fost posibil să fiu in Paris și să nu vizitez muzeul Louvre. Am văzut Egiptul antic, mai puțin masiv ca în realitate, vase negre de lut unde oamenii făceau dragoste cu creaturi mitologice, porți persane în mărime naturală, am fugit prin clasicii italieni pentru ca nu aveam timp și m-am odihnit în fața pereților plini de istorie franceză în ulei. Dar eu vroiam un singur lucru. Vroiam să văd o bucățică de pânză pictatată, un pic mai mare ca palma unui bărbat. Vroiam să văd Dantelăreasa lui Johannes. Era într-un capăt, pe un perete mic, la un etaj puțin înalt. Era printre alte tablouri mai mari.

“Mai e mult?”

“Nu, pe aici trebuie să fie”.

Am intrat în cea mai mică cameră. Fusese, pesemne, un hol cândva, și am luat pereții la rând. Primul la dreapta și acolo era dantelăreasa. Universul meu s-a limitat la acei 20 centimetri pătrați(relativi, poate erau 22).

Vermeer

Ce n-aș fi dat să fiu aerul care se strecoară acolo, între piele și cămașă, ca să pipăi forma aceea. Eram infatuată dar încercam să nu imi pierd controlul. Nu știu cât timp a trecut, dar eram sa ii zic o dată sau de două. Ce anume?… Nu știu exact. Ceva de ordinul “te vreau” sau “te iubesc” sau “mamă mamă, ce hot ești”, asta în timp ce el se plângea că nu este suficient de frumos.

Am învățat să cos când aveam 7 ani. La 8 croșetam și la 15 făceam plovere. Păpușile mele, săracele, nu aveau de unde să își comande haine. Post comunista Românie avea niște jucării cam prăfuite. Așa că eu făceam colecții de primavară-vară, toamnă-iarnă, din bucățile rămase de la fustele, taioarele și pantalonii mamei. Nasturii erau accesoriile principale. Colecționam orice nasture cât de cât deosebit și frumos. Dar și pe cei comuni, ce erau toti la fel, nasturașii cei albi și mici, din ăia de cămașă. Lucram și cu piele și lână. Mânuțele mele se chinuiau uneori să treacă acele prin material și mă mai înțepam. Am învățat să folosesc degetarul. La 16 am dat-o pe brățari impletite și codițe în păr. Erau mai cool.

E ușor să tragi cu ochiul, mai ales când ești evident. Uneori devin îndulgentă cu mine însumi și îl privesc. Ființa lui e aproape de mine iar gandurile ii sunt ușor distrase. Știu că trăiește ceea ce vorbește și nu e atent. Oare știe că stă jos?

M-am înțepat…

A ridicat privirea fix în ochii mei. El cauta doar să vadă dacă mai sunt atentă. Să știu că nu a uitat că eu sunt acolo. Dar el nu știa cât de acolo eram. Eram la marginea prăpastiei dintre pleoapele lui. Și am căzut. Am avut senzația că vede până în cel mai întunecat colțișor al inimiii mele. M-am speriat îngrozitor și abia m-am abținut să nu fug. Am controlat emoția și am susținut privirea, însă închideam toate porțile. Parcă auzeam ușile trântindu-se în sinea mea: “Ascunde-te, ascunde-te dragoste, ascunde-te să nu te vadă!”

“There’s a bluebird in my heart that wants to get out
but I’m too tough for him,
I say, stay in there, I’m not going to let anybody see you.”
― Charles Bukowski

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Arhive

  • ze top

%d bloggers like this: