Atunci ploua

Am promis că voi scrie despre cum e la Fundația Noi-Orizonturi, pentru că acolo fac un internship acum. Dar cine ar sta să citească asta? Tot ce pot să spun este că recomand lumea ONG-urilor cu căldură 🙂 .

Acum ninge. Când făceam fotografia de mai sus, ploua. Nu a trecut așa multă vreme, dar tot resimt puternic restrângerea timpului de făcut nimic. Acum strecor un shoot între alte 2-3 chestii. Din nou, neimportant.

Am prostul obicei să nu mă uit la televizor. Da, recunosc. Orele pe lună sunt între 5 și 8, un calcul rapid, având în vedere că e o dată pe lună și stau până mă plictisesc a.k.a. adorm.

Și supraviețuiesc foarte bine, asta e concluzia.

Detaliile sunt în felul următor: Mă folosesc de persoanele din jur care îmi sunt filtre. Îmi spun deobicei cam ce e relevant și/sau cred că mă interesează ca pură conversație. Nu le cer revista presei. Urât din partea mea, dar mi-am dat seama acum. Știu că sunt la Masterul la care sunt, dar dacă mă uit la televizor parcă simt cum îmi scad standardele, așteptările și puterea de concentrare cu fiecare clipă. În realitate, înafară de ecranul aparatului meu foto, urâsc cam toate celelalte ecrane.

Pâi ce avem? Tv, boring și stupid, mediu de masă, total neinteresant. Arhi-teoretizat și deja fumat. Ecrane de pc/laptop/mobile/psp etc etc , addictive, stupid, time consuming, bad for the eyes, for people who want to see more and think less. Ecranele cu care m-au ”violat” în sensul audio-vizual de la metrou: sunt băgate pe gât,  pline de nimicuri și rareori folositoare. Mă obsedează mereu chestia asta: ”Mamăă cu banii ăia puteau face lucruri mai bune.”

*** Vă rog să îmi permiteți clarificarea că eu vorbesc de consumul acestor ecrane în sensul recreativ. Sigur, la TV poate e un interviu minunat sau trebuie să urmărești niște știri. La ecranul computerului lucrează majoritatea studenților că de, referatul e scris în Word, proiectul trebuie compilat, trebuie să avem conturi pe diverse că altfel nu exiști și multe din acestea (aici merge bine ”gluma” aia de pe http://blog.iqads.ro/2010/12/09/piramida-lui-maslow-pentru-online/). Cu cele de la metrou nu am scuze =)). NU vreau să fiu mai catolică decât Papa, dar poate eu, personal, am ajuns la un nivel de saturație cu TV-ul și cele de genul. Îmi selectez ceea ce vreau să văd foarte clar. La pc am bucurii, I am weak, weak, I tell you! Mai facebook-uiesc nițel, mai scriu un post pe blog, mai stau pe mess și editez poze. Eh…Noapte bună!

****Ce ciudat, pentru un om care iubește vizualul să fie atât de demoralizat de acest tip de mediu. Adaos la nota asta ar fi că, atunci când stau la Viena singurele canale ce emit pe o limbă pe care o înțeleg sunt CNN și BBC. Mă uit ca disperata, parcă nu am văzut TV în viața mea. Totul mi se pare interesant pe canalele alea. Îmi iau și notițe și mai caut pe net când ajung acasă =)). Și nu, eu aici nu am în pachet CNN și BBC…încă. Sau… găsesc pe net?

 

 

Advertisements
Comments
2 Responses to “Atunci ploua”
  1. traian says:

    nicely done. Asta e maria nu? retoric…oricum K sa m ajustific, la inceput (desi poza nu are small/full view) parea k i-ai “slice=at” piratereste fata, dar, on a closer look, transparenta umbrelei s-a dovedit suficienta enaugh cat sa “misteriosheze” si celalat ochi…vorba ta e ca un filtru apicat peste conturul inca vizibil al ochiului.

    ps. acum la sfarsit am vazut si tagul “M and umbrella” ;))

  2. Mary says:

    gasesti pe net cnn-ul. sau prin satelit. o sa iti dau link si instructiuni cum sa vezi in real time treburile. 😀 dar acum sunt prea rusinata de faptul ca nu am observat poza de la post mai devreme, ca sa imi amintesc detaliile cu tv online. adica postarea cred ca am vazut-o de cand a fost anuntata pe facebook, dar nu mi s-a incarcat poza or something. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Arhive

  • ze top

%d bloggers like this: